Anul acesta s-au implinit 60 de ani de la moartea teologului protestant german, executat de nazisti cu citeva zile inainte de capitularea Germaniei. El a devenit unul dintre putinii martiri crestini intr-o istorie patata de complicitatea crestinilor cu nazismul. In scrierile sale, Bonhoeffer le-a adus aminte oamenilor ca viata crestina este extrem de riscanta si ca crestinismul are rolul de a pastra deschise usile Imparatiei lui Dumnezeu pentru umanitate printr-o asumare concreta si cotidiana a credintei crestine. Dupa cum teologii evrei privesc semnificatia si continuitatea legamintului in lumina Holocaustului, tot asa Bonhoeffer a reflectat asupra “crestinismului fara religiozitate” si asupra felului in care crestinii continua sa-si traiasca viata de credinta in fata unei astfel de decaderi morale.

Atunci cind aprinzi lumina intr-o incapere, spunea Charles Dickens intr-una din nuvelele sale, in acea lumina se vor vedea mustele urite si negre care bintuie noaptea, paianjenii cu picioare lungi si subtiri care-si tes plasa pe la colturi dar si fluturasii frumos colorati ai noptii care zboara in asa fel incit nu poti sa-i prinzi. Lumina a venit in lume si a stralucit in Ierusalim, in Iudeea si in tara de dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor. In aceasta lumina s-a vazut cine era Irod cel Mare, un rege trufas si dornic de putere care nu putea accepta ideea unui rival pentru tronul Iudeii. De aceea, in intunecimea mintii sale, a poruncit omorirea tuturor pruncilor sub doi ani, din Bethleem. Doliul coboara peste orasul stravechi si plin de istorie care adaposteste mormintul Rahelei, sotia lui Iacov.

„Domnul a venit sa ne mantuiasca si sa ne scandalizeze”, gasim scris in cartea lui Nicolae Steinhardt, „Daruind vei dobandi”. Sa ii mantuiasca pe unii si sa ii scandalizeze pe altii? Nu pare a fi astfel – nici din analiza autorului cartii, nici din Sfintele Scripturi. In fiecare dintre noi se afla un salas atat pentru bine, cat si pentru rau. Ne nastem cu acest potential, atat pentru bine, cat si pentru rau; cele doua coexista dar nu se pot manifesta in acelasi timp. Nu-i asa ca cele mai importante lucruri sunt de cele mai multe ori in aceeasi masura de scandaloase? Astfel este si iertarea, care nu are nici o logica, decat ca este spre castigul nostru sa iertam. Neiertarea din inima este nociva: daca nu este inlocuita de iertare, aduce amaraciune in suflet, boala in trup si despartire de Dumnezeu.

Ca in fiecare decembrie, anul acesta ne aducem brusc aminte de evenimentele de la sfarsitul anului 1989, primul pas al Romaniei catre un stat democratic dupa patru decenii si jumatate de comunism. Emisiunile televizate au inceput deja sa ne prezinte firul evenimentelor, iar invitatii in studio nu pot fi altii decat cei care au infaptuit sau mai bine spus au rechizitionat revolutia. Acest gen de emisiune nu mai poate prezenta interes. De altfel, invitati precum Sergiu Nicolaescu nu mai au nimic de spus, iar fenomenul cel mai grav care se petrece este acela de banalizare, chiar mai rau, de golire de substanta a evenimentelor. Nu ar trebui sa ne miram atunci cand constatam ca tanara generatie nu stie nimic despre revolutie, despre ce a reprezentat comunismul sau cine a fost si ce a facut Nicolae Ceausescu, ca exponent al sistemului comunist.