“Imbracati in ce avem mai bun, de duminica, totul numai un zimbet, noi vorbim despre ceea ce facem, si numai rareori se intimpla sa vorbim despre ceea ce simtim.” (Patricia Quigley). Jurnalul meu va consemna de data asta astfel de raritati: va voi spune cum m-am simtit de Paste. Deloc bine. Ca si anul trecut, de altfel. S-ar putea spune ca am ratat Sarbatoarea.

Acum trei ani am avut cel mai frumos Paste din viata mea. Dupa care au urmat acestea doua, insipide, fara glamour, fara nimic deosebit care sa ma faca sa zic: “Mai stai, clipa, nu pleca.” Dar mai greu de suportat decit cenusiul pulsatiei interioare a fost obligatia de a ma bucura. Daca toata lumea (pare ca) se bucura, atunci, nu-i asa?, este/pare inoportun sa-ti prizezi depresia proprie in coltul tau intim. Trebuie sa te integrezi (iata conceptul magic, ca sa nu zic “incolonezi”) in marsul bucuriei ce ii cuprinde pe crestini la data fixata de doua ori pe an, plus inca citeva sarbatori second-hand si excursia saptaminala de duminica.

In ultimele doua saptamini am avut parte de multe evenimente. Pe de o parte, am sarbatorit Pastele, acolo unde am putut fiecare, acasa, la biserica sau pe plaja Marii Negre, privind la un spectacol ridicol cu lasere; a lipsit din fericire fumul de pe scena, caci altfel am fi crezut ca asistam la un concert. Dar si viata publica a Romaniei a fost plina de evenimente, atit in plan intern, cit si in cel extern.

In plan intern, nu putem sa nu mentionam ca in sfirsit il vedem pe „tinarul” Ion Iliescu scos din bordul de conducere al PSD. Aceasta stire ar trebui sa fie una imbucuratoare, dar din pacate trebuie sa fim realisti si sa acceptam ideea ca cei care ii urmeaza la conducerea partidului nu sunt cu mult mai democrati decit el, pina la urma ii sunt fosti ucenici, iar presupusa democratizare a PSD s-a dovedit a fi un bluf. Jocurile de culise de la Congresul PSD, cind s-a ales noua conducere a partidului, nu au adus in prima linie personalitati asupra carora sa nu planeze suspiciuni.