Eu cu cine ma casatoresc?

de Ligia Manastireanu

 

 

Editura Adoramus & AquaForte 

Dati un click aici pentru detalii. 

O perspectiva biblica asupra misiunii urbane

de Raymond Bakke

 

 

Editura Adoramus

Dati un click aici pentru detalii. 

Locul Scripturii in Traditia Ortodoxa

de Danut Manastireanu 

 

 

Editura Alma Mater

Dati un click aici pentru detalii. 

Anunt Editura

Anuntam ca Editura Adoramus nu comercializeaza titlurile pe care le publica. Cartile noastre pot fi comandate la Editura Kerigma (kerigma.ro) si AquaForte (www.aquaforte.com).

Anunt !!!
Asociatia Adoramus anunta ca unele persoane fara nici o legatura cu asociatia s-au folosit in mod ilegal si fraudulos de numele organizatiei noastre pentru a intermedia pretinse plecari la munca in strainatate. Ii asiguram prin acest anunt pe cei interesati ca organizatia noastra nu are nimic de-a face cu aceste actiuni si mentionam ca asemenea activitati nu constituie obiectul de activitate al asociatiei. Prin urmare, va rugam sa nu dati curs anunturilor care propun plecari in strainatate prin intermediul Asociatiei Adoramus. Cei care au contractat deja o astfel de intermediere cu persoane care au pretins ca reprezinta Asociatia sunt sfatuiti sa se adreseze imediat Politiei Economice din Iasi, care a inceput deja o ancheta in acest sens.
 
Carti recomandate
Calatoria pelerinului
In cautarea raiului
Evanghelia vagabonzilor
Ligia
Danut
In memoriam Thomas F. Torrance (30 august 1913–2 decembrie 2007) PDF Print E-mail
Written by Danut Manastireanu   
Sunday, 16 December 2007

ttorrance.jpgEste surprinzator pentru mine sa observ faptul ca comunitatea protestanta din Romania n-a acordat nici un fel de atentie trecerii la cele vesnice a celui care a fost probabil unul dintre cei mai importanti teologi reformati al secolului al douazecilea, prezbiterianul scotian Thomas Forsyth Torrance.

Thomas face parte dintr-un veritabil clan teologic, impreuna cu fratii sai, James si David, si cu cei din urmatoarea generatie, intre care trebuie sa-i mentionam pe Iain (Princeton Seminary, US) si Alan Torrance (University of St. Andrews).

Poate ca explicatia ignorarii acestui eveniment consta in sfiala (absolut exagerata, dupa mine, si inspirata mai degraba de pasiunile fundamentaliste care domina inca spatiul evanghelic romanesc si de aiurea) pe care adus-o dupa sine in toate chestiunile legate de cei din familia Torrance scandalul recent de la Oradea, privitor la invitarea la Universitatea Emanuel, si apoi contramandarea vizitei acolo, a lui Iain, fiul lui Thomas Torrance, actualmente Profesor de patristica si Presedinte al Seminarului Teologic Princeton din Statele Unite. Orice am crede despre acel incident, consider ca este vremea sa trecem peste el si sa intram in normalitate.

Thomas F. Torrance s-a nascut la Chengdu, Szechuan, China, in 1913, unde parintii lui slujeau ca misionari in vremea aceea. A studiat mai intai limbile clasice la universitatile din Edinburgh si Oxford, dupa care a avut sansa de a studia teologia si a-si lua doctoratul cu Karl Barth, la Universitatea din Basel (cu lucrarea The Doctrine of Grace in the Apostolic Fathers, Oliver & Boyd, Edinburgh, 1948).

Primul sau post de profesor a fost la Seminarul Teologic Auburn, din New York City, de unde a plecat doi ani mai tarziu, odata cu inceperea celui de al Doilea Razboi Mondial. A revenit in Scotia, unde avea sa fie mai intai capelan militar in vremea razboiului si apoi, timp de aproape un deceniu, pastor al unei parohii ai Bisericii Scotiei. Dupa aceasta experienta pastorala, Thomas Torrance a fost chemat sa predea Istoria Bisericii la New College in Edinburgh (http://www.div.ed.ac.uk), unde a detinut mai apoi, timp de 27 de ani, din 1952 pana in 1979, postul de profesor de Dogmatica Crestina.

Thomas Torrance a fost Moderator al Adunarii Generale a Bisericii Scotiei in anul 1976 (pozitie pe care avea s-o ocupe si fiul sau, Iain, in anul 2003). In 1978 profesorul scotian a primit premiul Templeton, pentru progres in domeniul religiei, ca recunoastere a contributiei sale teologice, mai ales in domeniul relatiei dintre teologie si stiinta.

Tom Torrance a publicat in indelungata sa activitate nenumarate carti si articole teologice. Astfel, contactul cu Barth l-a influentat profund sub raport teologic (asa cum arata textul sau „My Interactions with Karl Barth" in lucrarea How Karl Barth Changed My Mind, Eerdmans, Grand Rapids, 1986, editata de Donald McKim). Torrance a devenit, alaturi de Colin Gunton si de alti cativa, unul dintre principalii comentatori ai lui Barth (vezi Karl Barth: An Introduction to His Early Theology, 1919-1931, Harper, New York, 1962), dar si un continuator si traducator al acestuia (astfel, a tradus si editat in limba engleza, alaturi de Geoffrey W. Bromiley, cele treisprezece volume si circa sase milioane de cuvinte ale lucrarii fundamentale a lui Karl Barth, Dogmatica Bisericii). Intre temele predilecte ale teologului scotian, alaturi de patristica (vezi, de exemplu, lucrarea The Christian Doctrine of God. One Being, Three Persons, T & T Clark, Edinburgh, 1996), trebuie sa mentionam problematica metodei teologice (vezi, de exemplu, The Ground and Grammar of Theology, University Press of Virginia, Charlottesville, 1981) dar mai ales pe aceea a relatiei intre teologie si stiinta (vezi, Theological Science, Oxford University Press, 1969; Christian Theology and Scientific Culture, Christian Journals, Belfast, 1980; si Reality and Scientific Theology, Scottish Academic Press, Edinburgh, 1986) si a triadologiei (vezi, The Trinitarian Faith. The Evangelical Theology of the Ancient Catholic Church, T & T Clark, Edinburgh, 1988; Trinitarian Perspectives: Toward Doctrinal Agreement, T & T Clark Edinburgh, 1994).

Multe dintre cursurile sale de la universitate au ramas inca needitate. In prezent, Jock Stein, prieten apropiat al lui Tom Torrance, pregateste pentru publicare doua volume care vor contine cursurile de cristologie si de pneumatologie predate de-a lungul anilor de Torrance la New College in Edinburgh.

Thomas Torrance a fost, de asemenea, unul dintre promotorii cei mai consecventi si mai pasionati ai dialogului ecumenic in comunitatea teologica a Reformei. Lucrarea sa Theology and Reconciliation: Essays Towards Evangelical and Catholic Unity in East and West, Chapman, Londra, 1975, reprezinta una dintre principalele sale contributii programatice in acest domeniu. Si mai semnificativa este insa, cel putin pentru noi cei din est, participarea sa la dialogul teologic cu ortodoxia (Tom Torrance a publicat ca editor lucrarile ocazionate de acest dialog in Dialogue Between Orthodox and Reformed Churches, 2 vol., T & T Clark, Edinburgh, 1988, o lucrare plina de substanta si de promisiuni pentru dialogul ecumenic cu ortodoxia, care insa, din pricini nebinecuvantate, n-a fost continuat dupa aceasta data; poate ca tocmai lipsa unui initiator competent si motivat, odata cu pensionarea profesorului Torrance, a fost principalul motiv al acestei - speram temporare - intreruperi.

Celor care doresc sa adanceasca mostenirea teologica a acestui mare ganditor reformat, le recomandam urmatoarele titluri, in ordinea cronologica a aparitiei lor:

  • Alister McGrath, T. F. Torrance: An Intellectual Biography, T & T Clark, Edinburgh, 1999
  • Elmer M Colyer, How to Read T. F. Torrance: Understanding His Trinitarian & Scientific Theology, IVP, Leicester, 2001
  • Gerritt Scott Dawson, ed., An Introduction to Torrance Theology: Discovering the Incarnate Saviour, T & T Clark, Edinburgh, 2007

Lumea teologica si comunitatea crestina marturisitoare a credintei „data odata pentru totdeauna sfintilor" a pierdut la 2 decembrie 2007, in prima duminica de Advent, pe unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai ei. Fie ca memoria lui sa ne motiveze pe toti la angajare si responsabilitate teologica, dar mai presus de orice, la iubirea agape, insotita de faptele credintei, pentru Mantuitorul cel inviat, ca si pentru fapturile create ca sa-i poarte chipul in timp si eternitate.

Axios!

de Danut Manastireanu, PhD 

Last Updated ( Sunday, 16 December 2007 )
 
< Prev   Next >
Meniu Principal
Home
Editura
Prezentare
Links
Wallpapers
Publicitate
Arhiva
Aprilie, 2007
Ianuarie, 2007
Decembrie, 2006
Noiembrie, 2006
Septembrie, 2006
Iulie, 2006
Mai, 2006
Martie, 2006
Februarie, 2006
Ianuarie, 2006
Decembrie, 2005
Noiembrie, 2005
Septembrie, 2005
Iulie, 2005
Iunie, 2005
Mai, 2005
Aprilie, 2005
Martie, 2005
Februarie, 2005
Ianuarie, 2005
2004
Login Form





Lost Password?
Syndicate