Cartea aceasta a fost numita de catre evrei Cartea Numelor, probabil fiindca ea debuteaza cu insiruirea numelor celor 12 patriarhi, copiii lui Iacov, de la care provin numele celor douasprezece semintii care au format poporul Israel. Insa cartea Exodului mai poate fi numita Cartea Numelor si datorita faptului ca ea introduce mai multe Nume ale lui Dumnezeu care sunt de o mare importanta! Punand impreuna aceste doua aspecte, indraznim sa spunem ca face o analiza a Numelor Domnului din aceasta carte, a intra in cunoasterea lor indeaproape - ceea ce nu este o sarcina simpla, intrucat ea implica si teologie si poezie! -, echivaleaza metaforic cu o „punere" a Numelui lui Dumnezeu peste numele copiilor lui Israel, ca semn al invocarii binecuvantarii Lui peste ei atunci, si peste noi acum (vezi Numeri 6:27).

Mai inainte chiar de a defini intr-un sens mai riguros acceptiunea cu care vom folosi mai jos termenul de Nume ale lui Dumnezeu, precizam ca vom considera valida folosirea acestui termen intrucat Domnul Insusi, pe Muntele Sinai, raspunzand solicitarii lui Moise „Care este numele Tau?", spune: „Cel ce Se numeste «Eu sunt»" (3:14). Ne vom concentra atentia mai intai asupra Numelor formulate de Dumnezeu pentru Sine Insusi, in diferite locuri din cartea Exodului. Dupa ce am selectat aceste formulari (a se vedea lista urmatoare), printr-o extensie naturala am asociat termenul Nume ale lui Dumnezeu cu scurte caracterizari ale Lui.

Iata lista acestor Nume:

1. „Eu sunt Cel ce sunt" (IHWH); „Cel ce Se numeste «Eu sunt»" (3:14)

2. „Nu este nimeni ca Mine pe tot pamantul" (9:14)

3. „Dumnezeul parintilor vostri, Dumnezeul lui Avraam, Isac si Iacov" (3:15)

4. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei." (20:2)

5. „Eu sunt Domnul care te vindeca." (15:26)

6. „Dumnezeul Cel Atotputernic" (El Sadai) (6:3)

7. „Eu sunt Domnul care va sfintesc." (31:13)

8. „Eu sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii... si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele." (20:5,6) „Domnul Se numeste gelos." (34:14)

9. „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine credinciosia pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat si pedepseste faradelegea parintilor in copii..." (34:5,6)

„Eu Ma indur de cine vreau sa Ma indur si am mila de cine vreau sa am mila." (33:19)

Asa cum am enuntat deja, se poate observa in aceasta lista ca Numele lui Dumnezeu in general se constituie prin asocierea anumitor caracteristici, atribute ale Lui: „Dumnezeul Cel Atotputernic", sau „Domnul se numeste gelos". Cititorul atent va sesiza ca am inclus la sfarsitul listei de mai sus si doua descrieri, auto-portrete esentializate ale lui Dumnezeu (20:5,6; 34:5,6), dar care sunt mai elaborate decat celelate Nume. Vom grupa toate aceste Nume in trei categorii si le vom analiza pe fiecare in parte.

Vom preciza acum (si vom elabora mai jos) ca Numele lui Dumnezeu, desi ne spun ceva esential despre El, nu constituie definitii exhaustive ale Lui, fiindca El este dincolo de capacitatea noastra umana de conceptualizare; creatul nu poate cuprinde necreatul din care a fost facut. Dumnezeul Scripturii se face cunoscut in primul rand nu conceptual, ideatic, ci prin relatie. De aceea Biblia foloseste nume care-l identifica Dumnezeu si nu definitii ale Lui.

A. Dumnezeu in fiinta Lui

•1, •2. In sensul logicii clasice, o definitie trebuie sa indice un gen proxim si o diferenta specifica. Insa nu exista un gen proxim in care sa-L includem pe Dumnezeu, o categorie in care sa-L incadram. Altminteri categoria aceea ar fi mai mare decat El. Nici macar existenta, fiinta, viata nu sunt un gen proxim pentru Dumnezeu; „In El era viata" (Ioan 1:4), deci El este mai mare decat viata, existenta insasi. Concluzionand, Dumnezeu este Preainalt ... fata de capacitatea umana de a-L defini. De aceea, la limita (sau mai bine spus dincolo de limita conceptului de definitie), Dumnezeu nu se poate identifica decat in mod tautologic: „Eu sunt Cel ce Sunt". Acesta primul Nume dat lui Dumnezeu in cartea Exod, este o „definire" a lui Dumnezeu prin El Insusi, singura definire posibila pentru El. Complementar, adica in ce priveste diferenta specifica dintre El si restul existentei, Dumnezeu Insusi afirma: „Nu este nimeni ca Mine pe tot pamantul" (9:14). Este de notat faptul ca aceasta din urma este o „definire" a lui Dumnezeu prin negatie.

•3. Numele „Eu sunt Cel ce Sunt", aceasta incercare de identificare a lui Dumnezeu care apare in Exod 3:14 (ca o definitie „in sens tare", ar spune un matematician, valida dar ne-operationala pentru noi) este imediat urmata (3:15,16) de identificarea/numirea sa in sens relational („slab"... matematic, dar absolut practic, aplicat, operational!): „Dumnezeul parintilor vostri, Dumnezeul lui Avraam, Iasaac si Iacov".

Dumnezeu Isi creaza un Nume din alte nume! Aceasta este o mare minune! Si este o suprema onoare pentru cei numiti in Acest Nume! Vom arata mai tarziu ca Dumnezeu a dorit sa extinda acest Nume asupra unui intreg popor, Israel, dupa care si asupra altor oameni, inclusiv asupra noastra.

B. Dumnezeu in fapte

•4, •5. In preambulul celor 10 porunci, miezul legamantului Sau cu Israel, Dumnezeu se prezinta pe Sine astfel: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei." (20:2) Aici Numele lui Dumnezeu contine o caracterizare prin actiune (si ce actiune!). Si este de aceeasi factura cu o alta definitie, un alt Nume, „Eu sunt Domnul care te vindeca", pe care El il rosteste la vindecarea apelor de la Mara, in pustie (15:26).

•6. De fapt precedentele doua Nume constituie o obiectivare sau o re-creare - in urma faptelor concrete legate de scoaterea poporului din Egipt - a Numelui mai vechi, „Dumnezeul Cel Atotputernic" (6:3), cu care Domnul se prezentase lui Avraam, Isaac si Iacov (Geneza 17:1, 35:11, 48:3).

Dumnezeul lui Israel nu este un Dumnezeu distant, separat de lumea pe care a creat-o, ci un Dumnezeu implicat activ la cel mai inalt nivel, ca si in cel mai mic amanunt!

C. Dumnezeu in exigente

•7. O relatie speciala, un legamant cu Dumnezeu, implica o diferentiere (o „diferenta specifica", spre definire!) a celui ales, in raport cu ceilalti. Alegerea lui Israel implica sfintirea Lui, punerea lui deoparte, ca sa slujeasca drept semn distinctiv (al lucrarii lui Dumnezeu de mantuire) pentru celelalte popoare. De aceea Dumnezeu se numeste pe Sine „Eu sunt Domnul care va sfintesc" (31:13).

•8, •9. Sfintenia, nobletea acordata poporului lui Dumnezeu, cere ca raspuns un comportament pe masura generozitatii Lui. (Vezi formula frantuzeasca „Noblesse oblige!") De aceea Dumnezeu este intransigent; in termenii Exodului, „Dumnezeu Se numeste gelos" (20:6; 34:14). Ultima descriere a lui Dumnezeu din cartea Exodului (34:5,6), descriere formulata de El Insusi in urma medierii facute de Moise pentru a obtine iertarea poporului vinovat de faurirea vitelului de aur, Il prezinta pe Domnul ca un Dumnezeu indurator, milos si credincios, dar care nu uita reperele fixate poporului Sau si cere un pret, o pedeapsa pentru vinovatie, pentru incalcarea acestor repere.

A+B+C. Dumnezeu in relatie

Asa cum aratam mai sus, Dumnezeu se defineste prin excelenta in mod relational. Cu exceptia (notabila!) a primelor doua Nume, toate celelate includ refererea la persoanele cu care Dumnezeu este sau doreste sa intre intr-o relatie speciala. Finalitatea, scopul ultim, intelesul cel mai profund al stabilirii acestei relatii, care urma sa fie consfintita in legamintul dintre Dumnezeu si Israel, se formuleaza in mod foarte explicit in cartea Exodului in ultimele versete ale capitolului 29: Dumnezeu vrea sa se intalneasca cu poporul, sa vorbeasca cu el, sa locuiasca in mijlocul lor si sa fie cunoscut de ei (29:42-46). Iar prin ei, ca o „imparatie de preoti" si „neam sfant" (19:6), Dumnezeu vrea ca „Numele Lui sa fie vestit in tot pamantul" (9:16).

Ca esenta a acestei relatii, Dumnezeu il numeste/identifica pe Israel „poporul Meu" (3:7; 6:7), „intaiul Meu nascut" (4:22), ceea ce semnifica (vointa pentru) intrarea in relatie, dinspre Dumnezeu catre poporul Israel.

Dupa aceasta invitatie facuta foarte devreme in carte, avem dupa trecerea Marii Rosii si raspunsul, intrarea in dialog cu Dumnezeu a poporului care, ca un cor sub bagheta lui Moise, recunoaste in sine „poporul pe care Ti l-ai rascumparat" (15:16) si Il numeste pe Dumnezeu: „Dumnezeul meu", „Dumnezeul tatalui meu", „taria mea", „temeiul cantarilor mele de lauda" (15:2), „minunat in sfintenie, bogat in fapte de lauda si facator de minuni" (15:11).

Concluzie

In ciuda acestei teme remarcabile care strabate Exodul, eu cred ca aceasta carte se incheie in mod trist. Finalul ei, cu imaginea lui Israel in jurul cortului intalnirii, plecand la drum cand norul de deasupra cortului se ridica si intreupandu-si calatoria cand norul se aseza, este doar in aparenta un happy-end. De ce? Ca sa justific, va sugerez sa facem comparatia cu alte situatii semnificative din carte:

Dupa infrangerea amalecitilor, relatata pe la jumatatea cartii Exodului, Moise inscrisese pe altarul pe care l-a zidit, ca semn de aducere aminte a victoriei repurtate acolo, numele „Domnul - steagul meu" (17:15). Iar in capitolul 33, la finalul dialogului de mijlocire, de refacere a legamantului, datorita pacatuirii intregului Israel prin faurirea vitelului de aur, Moise ii ceruse lui Dumnezeu sa-i arate Slava Sa, iar Domnul ii face acest hatar... Atunci cortul personal al lui Moise a primit un nume pe care el insusi (nu Domnul!) i l-a pus: „cortul intalnirii". Acest nume va fi transferat apoi asupra marelui cort, cel al preotiei, ce avea sa fie facut ulterior dupa imaginea cortului aratat de Dumnezeu lui Moise pe munte.

Pe langa cantarea de lauda din capitolul 15, acestea sunt doua momente pozitive, de varf, din cartea Exodului, dar... ele ne arata un Moise absolut singular in raport cu poporul Israel!

Exodul se incheie cu imaginea unui popor care este incapabil sa se exprime si el la adresa lui Dumnezeu, re-creand Nume; el urmeaza in mod absolut mecanic un cort si un nor (40:36,37). Lipseste poezia, lipseste cantarea de lauda de alta-data...

Actualizare/Aplicatie

Cum am putea oare rescrie finalul acestei carti?

Dumnezeu poate fi numit de catre propriul popor!

Odata cu tanarul David, poezia va reveni in prim-planul relatiei omului cu Dumnezeu. Acolo Numele lui Dumnezeu - „stanca mea, cetatuia mea, scutul meu, taria care ma scapa, intaritura mea" - vor erupe din nou in vers si in cantare.

Imi pare ca de multe ori si noi urmam mecanic un simplu cort - asezamant religios. Ascultam mecanic si cantam mecanic. Copiii nostri n-au sa retina alaturi de imaginea noastra numele pe care noi insine I le-am dat lui Dumnezeu... Insa atata timp cat mai traim, cat Dumnezeu ne mai vindeca, cat se lupta cu dusmanii nostri si ne scoate din vreo robie sau vreo pustie in care am intrat, mai exista inca o sansa sa gasim nume noi pentru El, sau macar sa punem intr-o cantare noua Numele Lui de demult!

Ce Nume I-as da eu Domnului meu?

Inspirandu-ma din dialogul lui Ietro cu Moise, as spune asa:

[El este] Dumnezeul pentru care [mi-ar placea] sa fiu „talmaciul" celor din jurul meu (18:19). Sa-I spun Lui despre gandul nostru, despre vremea noastra, despre necazurile noastre, despre cresterea sau ne-cresterea noastra, despre aspiratiile noastre, despre succesele si esecurile noastre. Si apoi sa aduc dinspre El catre noi intelegerea gandului Lui, a legilor Lui, a inimii Lui!

Iar cititorului meu, daca n-a (re)creat inca pana acum macar un Nume (propriu siesi) pentru Dumnezeu, ii doresc sa se numere printre cei care, ca in vremea de cumpana din Exod 33:7, apeleaza la oamenii care au darul/harul intalnirii cu Dumnezeu. Ii recomand sa se adreseze si el unui om al lui Dumnezeu, folosind ca si Iosua altadata (Numeri 11:28) frumosul apelativ „Domnule [Moise]..." ce ti-a raspuns Dumnezeu la intrebarile care ma framanta? Sa cautam astfel de oameni ai lui Dumnezeu, cu siguranta ei exista!

de Liviu Ciortuz