Cu secole in urma, generatiile erau definite de conceptia lor despre lume si viata, de curentele filozofice centrate in jurul unor personalitati de marca, personalitati care coagulau in jurul lor un anumit grup de adepti. Acest grup era de multe ori perceput ca o noua generatie, care se impotriveste vechii generatii si vechiului mod de gandire, chiar daca acest concept de „generatie” nu se restrangea la un anumit grup de varsta. Astazi, odata cu viteza si libertatea accesului la informatii, lucrurile s-au schimbat. Putem vedea diferente marcante intre generatii care sunt clar definite de varsta si care se afla la o distanta de doar cativa ani una de alta. Generatiile sunt astazi definite mai putin de conceptii despre lume si viata, ca in trecut, si mai degraba de evenimente globale si locale, precum si de influenta majora a mass-mediei.

Desi aveam doar 14 ani atunci cand regimul comunist a cazut in Romania, comunismul a facut parte din experienta mea formativa. Pentru generatiile nascute dupa 1989, comunismul este istorie (Decebal, Stefan cel Mare etc.). Ei nu au trait experienta opresiunii guvernamentale, a terorii ca iti poti pierde in orice moment libertatea si viata. Nu au cunoscut limitarea libertatii de exprimare. Nu e de mirare ca noi resimtim atat de mult discrepanta intre generatiile nascute si crescute in timpul comunismului si generatiile post-revolutionare. (Folosesc aici termenul de „revolutie” in sens strict istoric, nicidecum filozofic, chiar daca conceptia despre lume si viata a primei categorii a suferit unele schimbari dupa 1989 – nu suficiente insa).

Imi amintesc ce diferit gandeam noi, elevii de clasa a XII-a fata de colegii nostri de clasa a IX-a. Diferentele erau enorme. Preocuparile erau diferite. Limbajul era altul. Asteptarile de la viata erau schimbate. In acest context, ne putem imagina ca diferentele de generatie intre parinti si copii sunt cu atat mai dramatice. Diferentele intre clasa a XII-a si a IX-a nu produc atatea probleme ca diferentele intre parinti si copii. Noi puteam coexista fara probleme in lipsa unei relatii cu cei mai mici decat noi. Insa ca parinti, lucrurile sunt foarte diferite. Nu ne putem permite sa stam la distanta si sa dam din cap dezaprobator, categorisind generatia lor ca „fara Dumnezeu”, „pagana”, „superficiala” etc. Faptul ca suntem membrii in aceeasi familie face ca provocarea de a crea un pod peste prapastia dintre generatii sa fie necesara, reala si infricosatoare in acelasi timp. Nu ma mir ca atatia parinti aleg sa nu aiba cu copiii lor o relatie care transcende aspectele convietuirii de fiecare zi.

Josh McDowell, in cartea sa, Generatia instrainata, arata care sunt efectele acestei rupturi dintre generatii si face referire la tragediile care au avut destul de recent in unele scoli din Statele Unite, in care elevi si-au impuscat cu sange rece colegi, profesori si chiar parinti. Desi acest lucru nu s-a intamplat inca in Romania, nici noi nu suntem scutiti de cazuri de parinti care-si ucid copiii si invers. Radacina acestor tragedii, spune McDowell, este o instrainare relationala. Iar aceasta instrainare duce la o criza majora de identitate: „Daca mi s-ar cere sa identific motivul principal pentru care tinerii nostri cedeaza in fata ispitelor unei culturi fara Dumnezeu si se dedau la acte de violenta necontrolata, as spune ca acestia se simt singuri, instrainati si nesiguri cu privire la propria lor identitate… Instrainarea relationala pe care o resimt tinerii nostri astazi este atat infricosatoare, cat si dureroasa din punct de vedere emotional pentru ei. Majoritatea comportamentelor antisociale pe care le manifesta… reprezinta rezultatul acestei instrainari” (Josh McDowell, Generatia instrainata, Ed. Scriptum, Oradea, 2005, p. 17-18).

In mod clar, solutia la aceasta instrainare este construirea unui pod relational intre generatii. Fara relatie, nu exista identitate. Fara identitate, nu exista sanatate si echilibru. Lipsa de relatie nu este o scapare nesemnificativa, nu este un eveniment din agenda care, ce sa-i faci, ne-a scapat din greseala. Nu prea acordam din timpul nostru pretios pentru a ne construi relatii cu ceilalti, mai ales cu partenerul nostru de viata si cu copiii nostri. Avem alte lucruri mai importante de facut. De aici vine si dezastrul. Nu degeaba credinta crestina are la baza conceptul de relatie. Intreaga Scriptura ne invata cum sa intram in relatie si cum sa crestem in relatie cu Dumnezeu si unii cu altii. Totusi, extrem de putin din timpul nostru este acordat acestui domeniu. Obsesia pentru performanta este rareori prezenta in domeniul relatiilor. Cu totii vrem sa fim pastori de succes, avocati de succes, doctori de succes, dar putini avem visul de a fi un tata de succes sau un sot de succes, pentru ca acest tip de succes nu are parte de aceeasi expunere publica (glamour).

O alta tragedie apare atunci cand avem ravna, cand dorim sa construim relatii stranse cu copiii si tinerii nostri, dar nu avem parte de pricepere. Oricat de socant ar fi, noi NU ne nastem cu pricepere in relatii. Instinctul nu ne ajuta in relatii. Pentru a sti cum sa intram si sa crestem in relatie avem nevoie de ucenicie. Avem nevoie in primul rand de Cuvant, de Cristos cel intrupat care a renuntat la gloria cereasca pentru a intra in relatie cu noi. In al doilea rand, avem nevoie de ucenicie – trebuie sa invatam de la altii, in mod practic, cum sa intram si cum sa ne comportam cadrul relatiilor. Citirea de carti reprezinta o parte esentiala a acestei ucenicii. Desi nu putem avea intotdeauna acces direct la o persoana care sa ne invete, prin intermediul cartilor avem acces la priceperea acelei persoane, iar acesta este un mare privilegiu si o mare sansa pe care o ratam de atatea ori.

Josh McDowell ne da in aceasta carte sase puncte de legatura pentru construirea unei relatii stranse cu copiii si tinerii nostri. Primul punct de legatura este recunoasterea sentimentelor. De atatea ori ne trezim ca reactionam imediat si exagerat la modul tinerilor de manifestare al sentimentelor lor, fara a face efortul de a-i intelege. Al doilea punct de legatura este acceptarea. Ne este atat de usor sa-i etichetam si sa-i marginalizam pe copiii sau tinerii mai „dificili” si sa conditionam acceptarea lor de performanta lor. Cat de departe este acest mod de gandire de harul lui Cristos! In agenda mea mi-am notat un citat din aceasta carte, care a fost prezentata cu cativa ani in urma la Conferinta Retelei Nationale de Tineret: „Acceptarea fara apreciere este manipulare”. Aprecierea este cel de-al treilea punct de legatura: Ne transformam de prea multe ori din parinti si lideri de tineret in vanatori de greseli si esecuri, in loc sa apreciem aspectele pozitive si sa le incurajam. Afectiunea, al patrulea punct de legatura, este un alt domeniu in care ne lipseste priceperea. O fata care nu are parte de afectiunea tatalui ei este vulnerabila din punct de vedere sexual, cautand implinirea nevoii de afectiune prin intermediul relatiilor sexuale. Suntem mult prea ocupati, prea putin disponibili pentru copiii si tinerii nostri. Disponibilitatea este al cincilea punct de legatura. Copiii si tinerii, spune McDowell, percep dragostea noastra in termenii timpului pe care il acordam relatiei cu ei. In ultimul rand, copiii si tinerii au nevoie ca noi sa-i invatam sa dea socoteala, sa fie responsabili. Toate aceste puncte de legatura, prezentate fugitiv in acest paragraf, reprezinta domenii in care avem atat de mult de invatat, facand aceasta carte indispensabila pentru parinti, pastori si lideri de tineret.

O relatie nu se poate naste decat daca intelegem lumea in care traieste persoana cu care dorim sa avem o relatie. Cristos s-a intrupat si a locuit printre noi. Ne-a cunoscut lumea in mod intim, a fost ispitit, a simtit foame, sete, oboseala fizica. In acelasi fel, noi, ca parinti, pastori, lideri de tineret, trebuie sa cunoastem lumea in care traiesc tinerii nostri. Josh McDowell ne prezinta aceasta lume: o lume plina de dezamagiri, o lume a relatiilor frante, o lume a conflictelor, o lume a confuziei dintre dragoste si sex, o lume a tentatiilor sexuale. Fara o cunoastere a lumii si a problemelor cu care se confrunta tinerii, nu vom putea niciodata avea o relatie semnificativa cu ei.

Pe langa cunoastere si pricepere, avem nevoie si de ravna, de dorinta de a ne apropia de tinerii nostri intr-un mod semnificativ, de-a avea un impact pozitiv asupra lor, de a-i pregati pentru vremea cand si ei vor avea responsabilitatile cu care ne confruntam noi acum. Resursele ne stau la dispozitie si depinde de noi daca vom face acest pas dinspre ignoranta inspre cunoastere, dinspre apatie inspre pasiune.

Daniel Manastireanu