Mai mult decat oricand, oamenii disperati au nevoie de un Cristos intrupat in biserica Lui, in noi, ucenicii Lui. De prea multe ori suntem buni de gura, dar slabi la capitolul actiune. De aceea adoptam atat de usor limbajul de lemn. Pentru ca este superficial si nu necesita efort. Este usor de asimilat si de transmis mai departe. Este infiorator cat de repede preiau noii crestini acest limbaj si cat de repede isi pierd din prospetime. Este o delectare sa-l auzi pe un nou convertit vorbind intr-un limbaj normal despre experienta traita cu Cristos. Daca-l ascultam dupa un an vorbind despre aceeasi experienta, limbajul va fi atat de inlemnit, incat mai nimeni nu-l va intelege. Nu ne trezim din transa decat dupa ce prietenul pe care l-am adus la biserica ne intreaba jenat: „Dar voi nu stiti sa vorbiti normal?”

Cineva predica recent despre rugaciunile standard care se repeta mecanic in fiecare duminica. Nici nu trebuie sa dau exemple, le stim cu totii. Marea problema este ca limbajul de lemn nu se opreste acolo, chiar daca in rugaciunile noastre el este cel mai evident. Eliminarea limbajului de lemn cere mult efort si concentrare. Insa renuntarea la el este un exercitiu absolut necesar pentru a intrupa mesajul lui Cristos in limbajul contemporan, actual. Oamenii trebuie sa-L cunoasca pe Cristos in mod real, in limba lor, nu intr-un dialect de la inceputul secolului trecut sau in limba de trib a unei subculturi. Apoi, dupa intruparea in limbaj, va veni si intruparea in caracterul si atitudinile noastre. Modul in care vorbim ne afecteaza caracterul. Cuvintele pe care le rostim ne transforma fiintele, pentru ca la inceput a fost Cuvantul. Daca vorbim cu limba de lemn, vom fi ca de lemn, adica inflexibili si… inflamabili.

O dovada clara a acestui divort intre mesajul rostit si intruparea mesajului se reflecta in extremele adoptate de membrii unor grupari de dreapta asa-zise crestine, numiti uneori si moralisti, care protesteaza iritati in dreapta si in stanga, se inflameaza la cea mai mica abatere a societatii de la o lista de precepte, fie ele chiar si morale. Nu aceasta este atitudinea care-L va comunica pe Cristos. Uciderea doctorilor care fac avorturi poate fi o solutie temporara, insa ea incalca flagrant spiritul invataturii lui Isus. De asemenea, instigarea la asasinarea unui presedinte de tara, fie chiar si comunist, este un exemplu clar de ratacire in hatisurile unui limbaj lemnos care ne gadila urechile infundate, dar comunica un mesaj nociv si impietrit.

Din pacate, ne-am obisnuit sa folosim cu nonsalanta o pleiada de expresii care pentru cei din afara spatiului evanghelic nu au nici un sens. Uneori ne aparam de aceasta acuzatie, spunand ca trebuie sa ai Duhul Sfant ca sa intelegi Biblia. Desi acest lucru este in parte adevarat, Cristos n-a vorbit pe pamant in limbi ceresti si ingeresti, ci in aramaica. Aceasta nu inseamna ca si noi trebuie sa vorbim in aramaica (desi, din obiceiurile exegetice ale unor lideri religiosi, cam asa ar reiesi…). Noi trebuie sa vorbim in limba romana. Nu intr-un dialect evanghelic al limbii romane, ci chiar in limba romana. Nu de putine ori, oamenii care intra in bisericile noastre nu pricep o multime de termeni si expresii. Conceptul de „partasie”, spre exemplu, este complet strain celor din afara. Indraznesc chiar sa spun ca acest termen adanc incetatenit ne este strain chiar si noua, evanghelicilor. Ironia este ca il folosim foarte des, dar nu-l pricepem deloc. Intr-un dictionar de sinonime cuvantul „partasie” are urmatoarea explicatie: „avantajare, favorizare, patima, partinire, protejare, subiectivism”. Propun cu aceasta ocazie renuntarea la acest termen si inlocuirea lui cu termenul de „comuniune”, care comunica mult mai bine ideea biblica si este mult mai apropiat de limba romana. Am putea considera acest lucru ca fiind primul pas in lupta impotriva limbii de lemn…

Succesul in a-L comunica pe Cristos lumii intr-un fel proaspat si atragator atarna in extrem de mare masura de disponibilitatea noastra de a depune eforturi sustinute pentru a ne lupta cu limbajul de lemn. Este o lupta a fiecaruia dintre noi, nu doar a liderilor bisericesti, desi a lor este cea mai mare responsabilitate in educarea credinciosilor. In mod clar, un limbaj de lemn care pleaca de la amvon se va perpetua in congregatie. Efortul de a gasi cuvinte si expresii din limbajul normal, contemporan, nu va reusi doar sa-L comunice mai bine pe Cristos, dar va avea si un efect de improspatare a propriei noastre vieti de credinta. Aceasta improspatare ne va ajuta sa traim si sa simtim implicatiile intruparii Domnului Isus in propria noastra viata, facandu-i pe oameni sa descopere intr-adevar in noi pe ucenicii Domnului.

Daniel Manastireanu

--