De-a lungul anilor, mii de oameni au venit la L’Abri din multe tari si din medii diferite. Sotia lui, Edith Schaeffer, a scris in cartea ei, L’Abri:
“A vorbit cu existentialisti, adepti ai pozitivismului logic, hindusi, budisti, protestanti liberali, romano-catolici liberali, evrei reformati si evrei atei, musulmani, membri ai cultelor oculte si oameni profesind o mare diversitate de religii si filozofii, cit si cu atei de diferite tipuri. A discutat cu profesori ilustri, cu studenti stralucitori si cu retrasi stralucitori! A discutat cu nonconformisti, cu hipioti, cu oameni dependenti de droguri, cu homosexuali si cu oameni cu probleme de natura psihologica. A vorbit cu africani, indieni, chinezi, coreeni, janponezi, sud-americani, cu locuitori ai unor insule din largul marii, cu australieni, neo-zeelandezi si cu oameni provenind din toate tarile europene, dar si din America si Canada. A discutat cu oameni avind diferite coloraturi politice. A discutat cu doctori, avocati, oameni de stiinta, artisti, scriitori, ingineri, cercetatori din multe domenii, filozofi, oameni de afaceri, ziaristi, actori, oameni faimosi si tarani…
In toate acestea, Dumnezeu i-a dat o educatie pe care nu multi oameni o pot avea. A primit raspunsurile pe care le cauta, nu in urma cercetarii academice (desi citeste foarte mult pentru a fi la curent), ci din aceasta arena a discutiilor directe. El raspunde unor intrebari reale cu niste raspunsuri atent gindite, care sint raspunsuri reale.”
Cit de mult lipsesc oamenilor astfel de adaposturi in care sa aiba dezinhibitia de a pune intrebari si a cauta astfel raspunsuri. Cei care indraznesc totusi sa vina la biserica (mai mult la insistenta prietenilor decit dintr-o curiozitate bine orientata) sint agresati cu stereotipuri confesionale sau, dimpotriva, cu exotice inovatii anacronice care nu ii ajuta sa-si lamureasca prea multe din dilemele pe care le au, ba mai pleaca si cu alte intrebari.
Odata, o astfel de persoana invitata de un prieten la biserica, la intrebarea (grabita) a aceastuia: Ei, ti-a placut?, a raspuns, cu naivitate: Mda, dar… voi ii spuneti lui Isus… nea Isus? Si vazind nedumerirea prietenului, a continuat: Pai… asa ati cintat.
Usa si ferestrele deschide-le
Lasa sa intre-n ea Isus.
Noua metafora pentru fiinta umana in epoca postmoderna este ecranul. Omul este bombardat cu o cantitate imensa de informatie, si, ca sa-l citez pe unul dintre teoreticienii postmodernismului, Jean Baudrillard, “supra-expunerea si transparenta in fata lumii il traverseaza” si devine “un simplu ecran absorbant, o placa turnanta si insensibila a tuturor retelelor de influenta”.
Pentru a-si produce limitele propriei fiinte, omul trebuie sa gaseasca raspunsuri la intrebarile lui. Altfel, rataceste in continuare prin mall-urile filozofiilor si credintelor de tot felul pe care i le propune o istorie ajunsa pe un palier supraaglomerat cu produse materiale si ideatice. Problema centrala nu este alegerea unuia dintre produse, ci are de a face cu oferta unica a mintuirii cu care Tatal ceresc isi intimpina fiul ratacitor revenit acasa. Miza nu are de a face cu consumismul, ci cu regasirea drumului spre Casa.
Oamenii cauta adapost in multe locuri, romanele si filmele ne-au convins deja ca lumea e o scena a tragismului pentru ca oamenii sint manipulati de alti oameni, dar mai ales pentru ca nu gasesc drumul spre Casa. In aceasta pelegrinare a omenirii, crestinii au un rol esential: sa-i lumineze drumul. Isus a spus: “Eu sint Lumina lumii.” si “Voi sinteti lumina lumii”.
In Prefata editorului la Trilogia (Editura Cartea Crestina, Oradea, 2002) lui Schaeffer citim: “Contributia unica a lui Francis Schaeffer se vede in abilitatea lui de a intelege nevoia disperata a omului modern de adevar, frumusete si sens in viata lui.” Iar in Cuvint inainte, J.I Parker face portretul lui Francis Schaeffer (Omul si viziunea lui).
“Schaeffer a fost un om care citea, asculta si gindea, care traia in prezent, invata din trecut si privea spre viitor; care avea darul neobisnuit de a comunica idei intr-un mod usor accesibil. Stilul lui comunicativ nu era acela al academicianului prudent, care trudeste pentru acoperirea exhaustiva a materialului sau pentru obiectivitate si impartialitate. Era mai degraba acela al unui ginditor inflacarat care isi descrie viziunea asupra adevarului etern in trasaturi de condei indraznete si in contraste puternice.
Academicienii n-au obosit niciodata sa-l condamne pe Schaeffer pentru acest mod de a comunica. Totusi, este un fapt dovedit ca, revoltati impotriva diferitelor mode din domeniile lor profesionale, multi ginditori si artisti tineri au gasit in analiza lui Schaeffer o fringhie de salvare care le-a adus echilibrul mintal, fara de care nu ar fi putut, literalmente, sa mai traiasca. Schaeffer s-a considerat un evanghelist chemat sa rosteasca adevarul perseverent si fara compromisuri unor oameni reali aflati in necazuri reale, ale caror vieti au fost distruse de relativismul, irationalismul, fragmentarea si nihilismul culturii noastre de azi. De aceea, cred ca cel mai aproape de adevar ar fi sa-l numim un profet-pastor, un vizionar care, pornind de la Biblie, in lumina viziunii lui, a cautat o lume in nevoie si a pastorit oile Domnului. […]
Sint sigur ca nu gresesc deloc aclamindu-l pe Francis Schaeffer, micul pastor prezbiterian care a vazut bine lucrurile la care privea si care a suferit pentru aceste lucruri cu mult mai multa dragoste decit noi ceilalti, fiind unul din crestinii cu adevarat mari ai timpului meu.”
Ce dor ne este de oameni precum Schaeffer, care sa ofere adapost si sa lumineze drumul spre Casa.
Alin Cristea
--
